Javra de service


Am avut plăcerea să descopăr o nouă categorie (sub)umană: javra de service.

Cum o recunoaşteti? Simplu:

  • te amînă de pe-o zi pe alta timp de două săptămîni pînă vine să-ţi ia hîrbu’ din curte; cînd, în cele din urmă, binevoieşte să vină, o face la 11 noaptea.
  • ţine hîrbu’ în service timp de încă cinci săptămîni fără să se uite la el să vadă ce mă-sa are. Între timp, te amînă din trei în trei zile la telefon, după următoru’ tipic: promite că te sună el miercuri sau sîmbătă (nu ştiu de ce mereu e miercuri sau sîmbătă) şi, normal, nu te sună. Îl suni tu joi sau luni si procesul se reia. Cum ziceam, timp de vreo cinci săptămîni.
  • în cele din urmă, se-apucă de hîrb. Îl suni joi şi-ţi zice ca lucrează chiar în clipa aia la el, să-l suni vineri ca să-ţi zică de bani şi de cînd să vii să-l iei. Îl suni vineri si zice să vii sîmbătă (iar sîmbătă) să ţi-l recuperezi. Da’ să-l mai suni o data sîmbătă (da!) dimineaţă că încă nu ştie ce să zică de preţ. Tu îţi faci planurile ca prostu’ tîrgului, pui oamenii pe drumuri (că na, nu e in Ploieşti servisu’ mă-sii) şi îl suni. Iar el îţi spune:

“Vino şi tu duminică, azi am treabă.”

Ei bine, dragă lepră umană, îţi doresc să trăieşti fericit pînă pe la vreo nouăj’ de ani şi toţi kilometrii de concediu, însumaţi, să nu-i depăşeasca p-ăia de i-am făcut io vara asta. În schimb, la cît mai mulţi d-ăia destinati problemelor de serviciu. Şi majoritatea să fie la patruj’ dă grade, fără aer condiţionat şi pe drumuri ca ăla de Ploieşti – Tîrgovişte.

Advertisements

Ei bine, în sfîrşit


Da, de data asta a fost. Şi bine-a fost.

După ce şi-a găsit un doftor bun şi a primit medicaţia potrivită, azi a colaborat, în sfîrşit. A fost o plimbărică scurtă, de (re)acomodare a domnului Curus cu groapele patriei. L-a durut, dar i-a plăcut şi acum mai vrea.

Poze:

Aşa cum se vede, am admirat noi cît am admirat şi-apoi ne-am gherţoit la un grătar. Nu vă-ngrijotaţi, de obicei nu mîncăm in halu’ ăla. Şi jur că n-am lăsat jeg în urmă.

Ah, ah, de remarcat în a doua poză: cineva îşi dorea un pasager mai de treabă. Nu s-a pretat la aşa ceva.

Mai vreau, cînd vine vacanţa aia?

Autobuz


Oră imposibilă, fojgăială generală, autobuz (ce-mi place…) supraaglomerat, starea de bine de după ziua de muncă. Ajung, ca de obicei, undeva pe la mijlocul autobuzului, strivită de un ciorchine de moşi cu paporniţe. Şi, ca şi cum asta nu era de ajuns, aveau şi darul vorbirii. Potenţat de o nevoie nebună de comunicare, cel puţin in cazul unuia dintre ei (ceilalţi îi recunoşteau, probabil, superioritatea, aşa că se rezumau la “Da, dom’le, aşa e”). Aşa că aud următoarele (deşteapto, mp3 player-u’ era pe masă):

“Dom’le, mai zic aştia că n-au românii bani….nţ,nţ…. da’ uitaţi-vă şi voi ce de maşini pe stradă”

(corul: “Da, da, aşa e”)

“Offfff, bine au făcut aştia cu taxa aia…. aia auto. Că nu se mai poate. Ştiu eu pe vreo doi, neeeeenorociţii; iau maşini de la fier vechi, din Germania. Apoi le vînd la noi pe o grămadă de bani…”

(corul, înverşunat: “Da, dom’le, aşa e… ai dreptate, nenorocţii”)

“Şi uite-aşa e, ajung la noi toate vechiturile…. Aţi văzut cît faci cu 30-ul de la gară pînă la nord? Uite, eu am mers o dată ca să cronometrez…. şi era aşa de aglomerat…”

(corul, cîştigat definitiv: “Da, dom’le, nu mai e ca pe vremuri…”)

Concluzie: bocanci noi şi trezit mai devreme. Eventual emigrare.

Râşnov


This was another short but great one, taken on a bright and shiny day. Surprisingly, Râşnov turned out to be a great place for a one-day trip, even if it was crowded with hyperactive kids on school trips. That’s the price you pay for getting out at the weekend along with the redneck.

Vulcanii noroiosi


This happened quite some time ago but I still remember it was all worth the butt and back ache. Really out of this world, though the typical redneck didn’t miss the chance to make himself noticed…